Referitor la Proiectul de lege propus de Guvernul Romaniei – Ministerul Muncii si Solidaritatii Sociale cu privire la unele masuri de protectie a persoanelor incadrate in munca prin care se doreste eliminarea CONVENTIILOR CIVILE DE PRESTARI DE SERVICII Federatia Asociatiilor de Proprietari din Romania NU ESTE DE ACORD cu acesta intrucat:
1. Pentru categoria de angajati din cadrul asociatiilor de proprietari: administratori imobile, ingrijitori, fochisti, instalatori, mecanici, activitati in folosul asociatiilor de proprietari etc. in numar de aproximativ 100.000 de persoane la nivel national consideram ca NU este o masura de protectie a acestora intrucat majoritatea persoanelor angajate in aceste functii in folosul asociatiilor de proprietari (asociatii non-profit, nepatrimoniale) sunt persoane cu statut de pensionari, angajati cu contracte individuale de munca la alte institutii (de stat, private) care isi suplimenteaza veniturile practicand si aceste meserii in timpul liber.
Dimpotriva, masurile propuse de minister vor limita initiativele persoanelor care doresc sa munceasca cat mai mult posibil intrucat venitul net al acestora la prestatia in munca va scadea prin aplicarea taxelor si impozitelor aferente (in varianta CONVENTIE la venitul net platit angajatului angajatorul suporta in plus aproximativ 35 % in timp ce in varianta CONTRACT DE MUNCA angajatorul suporta in plus aproximativ 60 % fata de venitul net; de ex.: pentru 1.000.000 lei net in varianta Conventii angajatorul plateste in total 1.350.000 lei iar pentru varianta Contracte de munca angajatorul plateste in total 1.650.000 lei). Consideram ca trebuie sa se aplice masuri care sa intretina si sa stimuleze initiativa si prestatia in munca, principala masura prin care mecanismul economic al tarii poate functiona.
2. Aceste noi masuri propuse de M.M.S.S. reprezinta practica, pentru domeniul la care facem referire la pct. 1, o impovarare a proprietarilor/chiriasilor din blocurile de locuinte care sunt angajatorii (platitorii) persoanelor incadrate in functiile respective. Practic vor fi costuri suplimentare pe care le vor suporta aproximativ 10 milioane de cetateni ai Romaniei prin cresterea cheltuielilor de intretinere pe listele de plata ale asociatiilor de proprietari. Din calculele estimative efectuate reiese ca un proprietar/chirias va plati in plus aproximativ 20.000 lei/luna ceea ce din punctul nostru de vedere contravine Politici Sociale a Guvernului Romaniei cu privire la scaderea cheltuielilor cu intretinerea la bloc. Per ansamblu putem spune ca cetatenii vor suporta in paralel costuri duble: cele pe care le platesc pentru angajatii din cadrul asociatiilor de proprietari, in folosul lor, si cele pe care le suporta la propriul loc de munca daca sunt in aceeasi situatie (in prezent cu contract de munca si conventie civila).
3. Exista riscul major cu privire la amplificarea “muncii la negru” motivat prin faptul ca daca in prezent foarte multe asociatii nu isi respecta obligatiile cu privire la incheierea si inregistrarea Conventiilor Civile ce se va intampla in conditiile in care va … creste volumul activitatilor birocratice (formalitati, documente, lipsa informatiilor si persoanelor de specialitate etc.) si a cheltuielilor.
Pentru prevenirea unor situatii neplacute tuturor celor implicati (institutii de stat si private in domeniu, angajati, angajatori, platitori) precum si pentru reglementarea celor precizate mai sus F.A.P.R. considera necesar ca si pentru categoriile mentionate la pct. 1 sa se mentina forma de angajare pe baza de Conventie Civila de prestari de servicii pe fondul inaspririi controlului cu privire la incheierea si inregistrarea acestora precum si cu privire la platile catre bugetele locale si central a taxelor si impozitelor aferente, inclusiv pentru situatia in care o persoana este angajata exclusiv in baza unei Conventii Civile.